Botoșaniul devine astfel, al 38- lea județ unde coagularea mișcării patronale și a corpurilor profesionale, începând de azi, este o realitate.„Ne apropiem cu pași repezi de ziua în care întreaga Românie a mediului de afaceri și cel al corpurilor profesionale se va manifesta ca un tot unitar în promovarea și reprezentarea intereselor companiilor private și a entităților cu activități liberale”, a declarat cu satisfacție după semnarea Acordului președintele UNPR, Ioan Lucian.
”Trebuia ca și în județul Botoșani să fie demarată o astfel de acțiune, care să ne apropie pe toți cei care reprezentăm mediul de afaceri și cel al corpurilor profesionale și sunt încrezător în realizări concrete benefice pentru economia și evoluția de ansamblu a județului nostru”, a ținut să precizeze președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, Iftime Valeriu. Ultimele 3 județe în care va fi organizat un astfel de eveniment (Mehedinți, Covasna și Ilfov), vor fi abordate în jumătatea a doua a lunii mai și începutul lunii iunie, de către inițiatori. Birou de presă UNPRDomnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...
Citește mai mult →