
“În după-amiaza zilei de ieri, în cadrul evenimentului „Antreprenoare la Feminin” organizat de către Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, împreună cu BIZZ.CLUB Baia Mare și Bizz Creativ Hub, s-au adunat peste 100 de antreprenoare pentru a împărtăși poveștile și reușitele comunității femeilor din mediul de afaceri.

A fost o seară spectaculoasă, cu networking și socializare, la care doamnele au asistat la discursul unor femei reprezentative din mediul antreprenorial local și au avut parte atât de un moment artistic, cât și de o prezentare de modă și o tombolă cu premii.

Alături de noi au fost și reprezentante din Organizația Patronilor Sălaj și Camera de Comert si Industrie Maramures și le mulțumim pe această cale pentru susținerea și încrederea acordată.

Împreună am creat o atmosferă plină de inspirație și schimb de idei.

Mulțumim tuturor participanților și sponsorilor pentru energia și dedicarea voastră, în special speakerilor care fac parte din familia AIM: Victoria Classestet- Flavia Onț, Evelyne Cusner, Mădălina Ghenoiu și L’Atelier Dentaire – Daniela Friedl.”


Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...
Citește mai mult →