Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
2 March 2018

”Centrul integrat pentru dezvoltarea mobilitatii transfrontaliere prin utilizarea tehnologiilor avansate”

MESERIILE PREZENTULUI CU METODELE VIITORULUI

Consecventă crezului său de facilitator constructiv în cadrul companiilor bihorene de mai mult de 25 de ani, Federația Patronilor Bihor s-a concentrat pe rezolvarea problemelor reale ale firmelor bihorene, de la reduceri de taxe, o comunicare bună cu organele de control și până la măsuri de stimulare a investițiilor locale.

În ultimii ani, o provocare din ce în ce mai accentuată a devenit lipsa forței de muncă bine calificată și asociată cu nevoile mediului de afaceri.

În acest context, Federația Patronilor Bihor a studiat și diseminat o soluție care să conducă la sinergizarea cererii cu oferta în domeniul forței de muncă. Împreună cu organizația similară din țara vecină, ca și obiect dar și istoric de peste un sfert de secol, PRIMOM Nyiregyhaza, Federația Patronilor Bihor a depus în cadrul ROHU un proiect transfrontalier, inovativ și original care, bazat pe tehnici imersive de formare și perfecționare în meseriile prezentului folosind metodele viitorului, se va concretiza în primul ”Centru integrat pentru dezvoltarea mobilității transfrontaliere prin utilizarea tehnologiilor avansate”.

Metodele de formare în meseriile tradiționale, dar și cele noi, aduc economii însemnate în ceea ce privește consumul de materii și materiale pentru activitățile de pregătire și formare, dar și un trend nou, adaptat la noile cerințe digitale ale comportamentului cotidian al noii generații care este mult mai deschisă pentru a învăța o meserie prin metode implicit interactive decât cele conservatoare de observație.

Bazată pe noile metode ale realității augmentate, tehnologie care ne va modifica stilul de viață mult mai mult decât a făcut-o smartphone-ul, învățarea unor meserii cum sunt cele de sudor, mecanic auto, montator, constuctor, asistent medical, etc. prin gadget-urile cu aplicații personalizate pentru fiecare profesie în parte, va deveni o plăcere, o joacă ce va permite o integrare mult mai ușoară pe piața muncii a tuturor celor care vor să se formeze în modul cel mai modern cu putință.

Proiectul se va concretiza într-o clădire situată în zona centrală a Oradiei de circa 1000 mp (vezi poza de mai sus) care va cuprinde o platformă de comunicare, laboratoare de formare prin tehnologii imersive în diferite profesii cerute de piață, dar și mai multe spații de comunicare în domeniul formării antreprenoriale, comunicării transfrontaliere în timp real și de găsire a oportunităților profesionale. Valoarea proiectului depășește 2 milioane de euro și va fi realizat prin colaborarea dintre FPB și PRIMOM ca și parteneri în proiectul ROHU depus luna trecută.

image2

image1 (1)

image3

image2

Publicat inițial pe unpr.ro · 2 March 2018

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →