Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
24 November 2022

Întâlnire cu președintele Senatului României

Întâlnire cu președintele Senatului României

Delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), condusă de președintele Ioan Lucian, în data de 23.11.2022, din care au mai făcut parte dna. Laura Ciuhu – Prim-vicepreședinte UNPR, dna. Georgeta Jurcan – Membru în Colegiul Național Director UNPR și dl.Costin Burdun – Membru în Colegiul Național Director UNPR, au fost primiți de către președintele Senatului României, dna. Alina Gorghiu.

Principala temă aflată pe agenda de discuții, a fost, acordarea de către Parlamentul României  înaltului  patronaj, Forumul Organizațiilor Patronale și a corpurilor profesionale din România, ce va fi organizat în prima jumătate a anului 2023.

Președintele Senatului și-a dat acordul de principiu urmând ca în cel mai scurt timp acest accord să fie obținut și din partea Camerei Deputaților.

Publicat inițial pe unpr.ro · 24 November 2022

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →